La 7 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii, eveniment ce are ca scop evidenţierea unei teme de sănătate specifice unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Anul acesta, ținând cont de contextul recent al pandemiei de Covid-19, tema propusă de OMS este “Planeta noastră, Sănătatea noastră”, un apel de mobilizare generală pentru crearea unei lumi mai sănătoase. Un semnal de alarmă puternic, generat evident în condițiile în care deja celebrul SARS-CoV-2 nu pare să-și fi încheiat “misiunea” de a ne arăta că sistemele actuale de sănătate sunt vulnerabile și, în multe situații, inechitabile sau chiar ineficiente.
În context general, sănătatea este definită ca absența bolii. Dar să vedem, mai întâi, la ce se referă mai exact sănătatea, un “termen” pe care, de altfel, îl cunoaștem cu toții dar care, din păcate, “nu este prețuită până când nu apare boala”.
Peste tot în lume, unele grupuri vulnerabile au venituri zilnice reduse, condiții de trai și o educație mai precară, mai puține oportunități de angajare, se confruntă cu o inegalitate între sexe și au acces redus sau absent la un mediu sigur, apă și aer curat, securitate alimentară și servicii de sănătate. Acest lucru duce la suferințe inutile, boli evitabile și moarte prematură, la fel, dăunează societăților și sistemelor economice.
Acest lucru nu este doar nedrept, este prevenibil. De aceea, facem apel la lideri să se asigure că toată lumea are condiții de viață și de muncă favorabile sănătății. În același timp, îndemnăm liderii să monitorizeze inechitățile în materie de sănătate și să se asigure că toți oamenii pot accesa servicii de sănătate de calitate atunci când și unde au nevoie de ele.
COVID-19 a lovit din greu toate țările, dar impactul său a fost cel mai dur pentru acele comunități care erau deja vulnerabile, mai expuse la boală, cu un acces limitat la servicii de sănătate de calitate.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, noi Academia de Sănătate Samariteană, cerem o acțiune pentru eliminarea inechităților în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de un an, pentru a aduce oamenii împreună și pentru a construi o lume mai echitabilă și mai sănătoasă. Campania subliniază principiul constituțional conform căruia „realizarea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei ființe umane fără distincție de rasă, religie, credință politică, condiție economică sau socială.”
Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.
Să înlăturăm poluarea aerului, apei şi hranei. Pentru un viitor sănătos. Un motiv în plus pentru a reaminti cât de serioase sunt efectele unui mediu poluat, în faţa căruia copiii şi vârstnicii sunt cei mai vulnerabili.
Comments